Welcome!

marți, 21 februarie 2012

Robert MONROE - "Calatorii extracorporale" - IMAGINI RASTURNATE



IMAGINI RĂSTURNATE
În mod cu totul paradoxal, în ziua de azi oamenii de ştiinţă pot concepe mult mai uşor posibilitatea existenţei aşa-numitei Sfere III, decât pe cea a Sferei II. De ce? Pentru că ideea existenţei unei Sfere III „se potriveşte” cu ultimele descoperiri din fizică, dovezi pe care le-a descoperit în urma experienţelor legate de bombardarea materiei, de acceleratorii de particule, de ciclotroni etc.

18/11/58 Noaptea
Vibraţiile au fost foarte puternice, dar nimic mai mult. Am încercat să mă dedublez, dar mi-a fost imposibil. Atunci, am recurs la metoda„ rotaţiei” (am început samă „răsucesc“ în pat, până când, ajungând la 180° faţă de poziţia iniţială (polaritate opusă?) am simţit că fizicul nu se mai roteşte împreună cu mine, ceea ce însemna că reuşisem, în sfârşit să mă dedublez. Am văzut în faţa mea o gaură (sau o groapă) neagră. Aveam senzaţia că mă aflu în faţa unui întuneric nesfârşit (în spaţiu şi în timp).
M-am apropiat şi mai mult de hăul acela negru şi, prudent, am întins mâna. În clipa următoare, o mână mi-a luat-o pe a mea şi a scuturat-o. Semăna cu o mână omenească, moale şi caldă, în clipa următpare, mi-am tras mâna îngrozit. Dar mâna aceea mi-a luat din nou mâna şi mi-a pus în palmă o bucată de hârtie. Mi-am tras mâna şi m-am „uitat” la ceea ce era scris pe bucata aceea de hârtie. Era o adresă. Am înapoiat bucata de hârtie, ne-am dat din nou mâna, eu mi-am tras-o pe a mea, m-am „rotit” înapoi, am „fuzionat” cu corpul fizic şi m-am ridicat în
capul oaselor. Foarte ciudat. Va trebui să caut această adresă de pe Broadway, dacă este în New York.

5/12/58 Dimineaţa
M-am „rotit” din nou şi am găsit iar groapa aceea neagră. M-am apropiat, la fel de prudent, şi am întins amândouă mâinile, pe care mi le-au prins imediat alte două mâini. Şi, pentru prima oară de când trăiesc asemenea experienţe, m-am auzit strigat pe nume.
Era o voce de femeie, blândă, gravă, ca o chemare, care mă striga: „Bob! Bob!” La început, m-am speriat, apoi mi-am mai revenit şi am întrebat la rândul meu: „Cum te cheamă?” (căutând neîncetat o dovadă materială, un element cât de cât palpabil). În clipa în care am „rostit” aceste cuvinte, am simţit în jurul meu o mişcare şi mi s-a părut că vorbele mele avuseseră efectul unei pietre aruncate într-un lac, pentru că am auzit un zgomot ciudat, ceva între un clipocit şi un tropot. Vocea mi-a repetat numele, iar eu am repetat întrebarea, cele două mâini continuând să le ţină pe ale mele.
Ca să fiu sigur că sunt perfect conştient şi că rosteam cuvintele corect, mi-am tras mâinile, m-am „rotit” cu 180° şi am „fuzionat” cu corpul fizic, m-am ridicat în capul oaselor şi am repetat, fizic, întrebarea. Satisfăcut, m-am întins din nou pe canapea, m-am rotit şi am rostit din nou întrebarea. Nici un răspuns. Am tot încercat, până când, simţind vibraţiile slăbind în intensitate, am ştiut că era momentul să mă reîntorc în lumea fizică.

21/1/59 După-amiaza
M-am dedublat, am ajuns din nou lângă gaura aceea întunecată şi mi-am vârât adânc braţul în ea. La un moment dat, am simţit ceva ascuţit, ca o gheară sau ca un cârlig, străpungându-mi palma.
Când am încercat să-mi trag mâna, obiectul acela ascuţit mi-a pătruns şi mai adânc în palmă, în cele din urmă, când am reuşit să-mi trag mâna, am avut senzaţia că gheara sau cârligul acela „îmi trecuse“ prin mână. Nu pot să spun că mă durea mâna, dar senzaţia era destul de supărătoare. M-am reîntors în corpul fizic şi mi-am privit mâna dreaptă. Nu aveam nici un semn şi nu simţeam nimic, cu toate vă senzaţia de „străpungere” a palmei persista.

5/2/59 După-amiaza
Am ajuns din nou lângă gaura aceea întunecată şi am băgat mâna înăuntru, dar nu am simţit nimic. Ţinând în continuare mâna acolo (ba chiar ceva mai adânc) am dat, la un moment dat, de o apă fierbinte, încărcată cu electricitate (aceasta este descrierea cea mai apropiată de adevăr). Mi-am tras repede mâna şi m-am reîntors în corpul fizic. Mâna îmi era amorţită şi simţeam şi nişte furnicături. În poziţia în care se afla corpul meu fizic, nu putea fi vorba de o proastă circulaţie periferică. Amorţeala şi furnicăturile au dispărut după aproape douăzeci de minute.

15/2/59 După-amiaza
M-am dedublat şi am ajuns iarăşi lângă gaură. Luându-mi inima în dinţi, m-am aruncat în ea, cu braţele înainte, ca un înotător. Am încercat să „văd” ceva, dar mi-a fost imposibil, din cauza întunericului de nepătruns din jur. Am continuat să cobor, la început mai încet, apoi din ce în ce mai repede (cu toate că aveam senzaţia că mă „frec” de ceva). Tot coborând, aşteptam să „ajung” până la urmă undeva. La un moment dat însă, a început să mi se facă frică. Nu „vedeam” şi nu simţeam încă nimic. În cele din urmă, am început să mă enervez. Mă speria gândul că se putea să mă fi rătăcit. Am încetinit, m-am oprit şi am făcut stânga-mprejur, în ideea de a mă întoarce de unde plecasem. Mi-a luat tot atâta timp să mă întorc, cât îmi luase şi să ajung până aici. Într-un târziu, am zărit o lumină, undeva, sus şi m-am simţit dintr-o dată mult mai liniştit. Am „plonjat” în lumina aceea, am trecut prin ea, m-am rotit şi am reintrat în corpul fizic. Durata experienţei: trei ore şi cincisprezece minute.

23/2/59 Noaptea
Gaura este populată! În seara asta, la ora şapte şi jumătate, m-am aruncat în ea, de data aceasta fără nici o ezitare. Aproape imediat, m-am simţit în prezenţa cuiva care stătea acolo. Mai degrabă i-am simţit prezenţa decât l-am văzut (mascul, după câte îmi dădeam eu seama). Dintr-un motiv inexplicabil, pe care nu îl înţeleg nici acum, am coborât, recunoscător, în faţa lui şi am suspinat După o clipă, m-am calmat, am făcut câţiva paşi înapoi, m-am întors şi am plecat pe acelaşi „drum“ pe care venisem, adică în sus, prin gaura aceea ca un tunel vertical. Cine era? m-am întrebat eu, odată reintrat în corpul fizic. Şi de ce am fost atât de emoţionat?

27/2/59 Noaptea
Hotărât să aflu cât mai multe lucruri despre gaura aceea întunecată, am „plonjat” din nou în ea. Era întuneric, ca de obicei, dar nimic de natură să mă sperie (nici mâini, nici gheare, nici „prezenţe”). Simţeam sub mine ceva tare, aşa că am încercat să deschid ochii şi să „ văd” despre ce era vorba. Mă aflam lângă o clădire (mai curînd un hambar decât o casă) situată pe un fel de pajişte. Am încercat să mă înalţ spre cer (senin, fără nici un nor) dar nu am reuşit să mă desprind de pământ. Poate că aici aveam greutate. În faţa mea, a apărut dintr-o dată ceva ce semăna cu o scară înaltă de aproximativ treizeci de metri. Privind-o mai atent, mi-am dat seama că, de fapt, era un fel de turn, înalt de vreo trei metri. Am încercat să mă „caţăr” pe turn, dar am căzut, ceea ce m-a făcut să-mi dau seama ce greşeală făcusem: nu urmasem procedura obişnuită în asemenea situaţii: Aşa că am ridicat imediat mâinile şi braţele, după care am început să mă înalţ tot mai sus, plutind pe deasupra pajiştii şi bucurându-mă de tot ceea ce „vedeam” în jurul meu. La un moment dat, ceva a trecut în zbor pe lângă mine. Şi nu ştiu nici eu de ce, dar mi s-a făcut, dintr-o dată, frică, mai ales la gândul că acel lucru avea să încerce să pătrundă în corpul meu. Întorcându-mă şi făcând cale-ntoarsă, am zărit la un moment dat, două persoane, un bărbat şi o femeie, care stăteau pe scaune, chiar în faţa clădirii. Am încercat să intru în contact cu bărbatul, dar nu am reuşit, în schimb, femeia părea să ştie că mă aflam acolo. Am întrebat-o dacă ştie cine sunt, dar nu mi-a răspuns (cu toate că o „simţeam” conştientă de prezenţa mea), în clipa aceea, vibraţiile au început să scadă în intensitate, aşa că m-am văzut nevoit să mă reîntorc în corpul fizic. M-am ridicat în capul oaselor şi m-am uitat la ceas. Durata experienţei a fost de patruzeci de minute.

Ce concluzii se pot desprinde din relatările de mai sus? În primul rând, că nu a fost vorba de nişte întâmplări neprevăzute şi spontane, ci de nişte experienţe planificate şi repetate în mod sistematic.
În al doilea rând, toate aceste experienţe s-au repetat după aceeaşi formulă: (1) apariţia „vibraţiilor”, (2) rotire cu 180° şi (3) apariţia „găurii”. Experienţa a fost repetată nu o dată, ci de cel puţin unsprezece ori.
Întunericul din „gaură” era, evident, un rezultat al limitelor propriei mele „vederi”. Dar această „restricţie de vedere” nu era nicidecum independentă de voinţa mea. Eu fusesem cel care mi-o impusesem, simţind că aceasta era o condiţie sine qua non a menţinerii vibraţiilor.
Ceea ce nu pot să-mi explic este prezenţa acelor „mâini” aproape omeneşti. Iar bucata de hârtie pe care era scrisă adresa aceea poate ţine de vreo amintire de-a mea, din trecut, asociată cu o anumită strângere de mână sau cu o anumită întâlnire. Ce nu ştiu însă, este ce anume mi-a „străpuns” palma.
Faptul că am fost strigat pe nume nu este ceva neobişnuit în alte împrejurări. Există numeroase mărturii referitoare la aşa-numitele „voci care vin de nicăieri”, auzite fie în stare de veghe, fie în timpul somnului. Au fost formulate chiar o serie de teorii psihologice, menite să explice acest fenomen (ceea ce nu au reuşit decât parţial).
Deosebit de interesantă este şi relatarea privitoare la faptul că „cineva” şi-a dat seama de pătrunderea mea în gaura întunecată.
Potrivit unor relatări anterioare, pătrunderea mea în gaură a fost „sesizată” de către o persoană sau de către o inteligenţă aflată nu neapărat în imediata mea apropiere.
Reacţia mea afectivă la întâlnirea cu acel „cineva” seamănă, în multe privinţe, cu o experienţă mistică. Senzaţia de extaz plin de umilinţă a fost urmată de bucuria emoţiilor descătuşate,
Acesta a fost începutul. Au urmat o serie întreagă de experienţe, remarcabile prin mulţimea de date puse la dispoziţia oamenilor de ştiinţă şi prin faptul că desfid orice explicaţie istorică. O minte curioasă nu poate respinge experienţa colectivă ca pe o halucinaţie generală.
Sfera III s-a dovedit a fi o lume fizică, materială, identică aproape cu lumea noastră. Cadrul natural este acelaşi. În Sfera III vom găsi pomi, case, oraşe, oameni, obiecte, precum şi toate accesoriile unei societăţi civilizate. Există cămine, familii, afaceri şi oameni care muncesc pentru a trăi. Există şosele pe care circulă tot felul de vehicule, căi ferate şi trenuri.
La început, am crezut că Sfera III nu este altceva decât o parte a lumii noastre, necunoscută mie. Studii recente demonstrează însă că Sfera III nu poate fi nici prezentul, nici trecutul lumii noastre fizice.
În schimb, dezvoltarea ştiinţifică este destul de nesemnificativă. Nu există dispozitive electrice de nici un fel. De altfel, nu există nici electricitate, nici electromagnetică, nici măcar ceva asemănător. Nu există lumină electrică, telefoane, aparate de radio, televizoare sau curent electric.
Nu există combustibili (benzină, petrol, etc.) ca sursă de venituri şi de putere. Se foloseşte în schimb puterea mecanică (a aburului, de exemplu). Maşinile par a fi construite din lemn, iar locomotivele din metal, dar diferite ca formă de locomotivele noastre deja demodate. Ecartamentul liniei ferate este mult mai mic decât cel standard, mai mic chiar şi decât ecartamentele căilor noastre ferate montane.
Străzile şi şoselele sunt şi ele diferite de cele din lumea noastră, mai ales în ceea ce priveşte dimensiunile. „Uliţa” pe care circulă vehiculele este aproape de două ori mai mică decât uliţele din lumea noastră, în schimb, automobilele sunt mult mai mari decât ale noastre. Chiar şi cel mai mic dintre ele are în spate o singură banchetă, pe care pot sta până la şase persoane. Automobilele au roţi, dar nu şi pneuri, în loc de volan, se foloseşte o simplă bară orizontală. Aceste automobile nu circulă cu viteze foarte mari (în jur de douăzeci şi opt de kilometri pe oră), iar circulaţia nu este foarte intensă.
Obiceiurile nu seamănă cu ale noastre. Există un trecut istoric, cu evenimente, nume, locuri şi date diferite. Dar, în timp ce evoluţia omului pare să fie identică cu cea din lumea noastră, evoluţia socială este destul de diferită.
După ce am început să-mi „extind” experienţele şi în Sfera III, oamenii de acolo nu au „conştientizat” prezenţa mea decât în clipa în care „am fuzionat”, temporar şi involuntar cu cineva care nu poate fi descris decât ca un „eu” care locuieşte „acolo”. Singura explicaţie la care mă pot gândi este că eu, conştient că trăiesc „aici”, am fost atras şi am început să „locuiesc” în corpul unei persoane de „acolo”, care, pe deasupra, îmi şi seamănă leit. Dar eu nu uit niciodată că nu sunt el.
S-ar putea ca unii dintre dumneavoastră să susţină că nu este vorba decât de o evadare din realitate prin subconştient. Nimic mai greşit. După cum la fel de greşită este şi teoria conform căreia ar fi vorba de un gen de viaţă de care cineva alege, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, să se bucure indirect. Acestea sunt însă simple speculaţii, făcute pe baza unor concepte neacceptate de ştiinţa contemporană.
Trebuie să subliniez faptul că Sfera III şi Sfera I (Aici-Acum) nu sunt identice (în primul rând, în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţifică). Din acest punct de vedere, Sfera III nu este mai avansată decât Sfera I. Dar dacă Sfera III nu este nici trecutul cunoscut, nici prezentul şi nici viitorul probabil al Sferei I, atunci ce este? Nu este o parte a Sferei II, în care singura existenţă reală este cea a gândului. Dar poate fi amintirea unei civilizaţii fizice, anterioară istoriei cunoscute, sau o altă lume, asemănătoare celei pământeşti, situată foarte departe de lumea noastră şi accesibilă exclusiv prin manevre mintale.
Dr. Leon M. Lederman, profesor de fizică la Universitatea din statul Columbia, a spus despre Sfera III: „Este o antilume de stele şi de planete, formată din atomi de antimaterie (adică nuclei negativi înconjuraţi de electroni pozitivi). Aceste antilumi sunt populate de antioameni, ai căror antisavanţi sunt, poate chiar în momentul de faţă, emoţionaţi de descoperirea materiei”.

Urmeaza :  Robert MONROE - "Calatorii extracorporale" - POSTMORTEM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu