Welcome!

marți, 28 februarie 2012

Robert MONROE - "Calatorii extracorporale" - ÎNGERI ŞI ARHETIPURI



ÎNGERI ŞI ARHETIPURI
Faptul că în experienţele mele am fost ajutat din când în când de cineva, reprezintă încă una dintre enigmele călătoriilor extra-corporale în general. Poate că ghidul sau ghizii mei spirituali se află de fiecare dată alături de mine, fără însă ca eu să fiu conştient de prezenţa lor. Nu ştiu cine sunt aceşti ghizi sau de ce mă ajută.
Nu par în nici un caz să fie îngeri păzitori, cu toate că cineva cu vederi mai tradiţionaliste i-ar putea privi ca atare. Ei nu mă ajută chiar întotdeauna şi nici nu sunt deosebit de sensibili la rugăciuni. Cel mai adesea, mă ajută atunci când nu le cer ajutorul (sau când nu-mi amintesc să o fi făcut). Prezenţa lor şi ajutorul pe care mi-l dau par să depindă mai curând de opţiunea şi de voinţa lor decât de a mea.
Ei sunt arareori „prietenoşi” (în sensul pe care îl dăm noi termenului). Şi totuşi îi „simt” destul de înţelegători şi de consecvenţi în hotărârea de a-mi veni în ajutor. Sunt convins că nu vor să-mi facă nici un rău şi am încredere în sfaturile lor.
În majoritatea cazurilor, eu nu văd chipul celor care mă ajută (să fie oare acesta şi motivul pentru care nu îi întreb niciodată nimic, acceptând ca atare toate sfaturile pe care mi le dau?) De exemplu, „mâinile” care m-au „ridicat”, ajutându-mă să urc dealul şi să ajung astfel mai repede acasă la dr. Bradshaw. Nu am văzut însă cine mă ajuta. După cum nu l-am văzut nici pe cel care m-a „dus” în Sfera II, să-l „văd” pe dr. Gordon. I-am simţit mâinile şi i-am auzit vocea, dar atât şi nimic mai mult. Acelaşi lucru şi cu cel care, o săptămână mai târziu, mi-a spus că îl văzusem deja pe dr. Gordon, motiv pentru care nu avea nici un rost să mai fac o dată călătoria aceea.
Pe de altă parte însă, mi s-a întâmplat şi să nu primesc nici un ajutor din partea lor (cu toate că, aflat în situaţii aparent fără ieşire, am strigat, am plâns şi m-am rugat, implorându-le ajutorul). În cazul acesta, mă veţi întreba, poate, cum stabilesc ei când să mă ajute şi când nu. Nu ştiu.
Iată aici câteva cazuri concrete, extrase din însemnările mele.

18/3/62 După-amiaza
E. W. a venit la noi în vizită. Pe la ora cinci, am hotărât ca, înainte de cina, să ne odihnim cu toţii o oră sau două. Imediat după ce m-am urcat în pat, mi s-a părut că îl aud pe E. W. stând de vorbă cu cineva (acesta însă mi-a spus că s-a dus imediat la culcare, fără să vorbească cu nimeni). După câteva minute, m-am desprins de corpul fizic şi am auzit, foarte aproape, o voce care mi-a spus: „Dacă simţi că trebuie să ştii, cred că o să-ţi spunem “. Apoi, cineva m-a luat de braţ şi m-a condus într-o camera întunecată. Cred că era vorba de un club sau de sediul unei corporaţii. La un moment dat, am văzut pe un fel de ecran mare cât un perete, o serie de imagini înfăţişând trei sau patru bărbaţi necunoscuţi, după care, locul imaginilor a fost luat de următoarele cuvinte:
„Pentru a obţine rezultate parapsihice pure, trebuie să iei şase picături dintr-un preparat chimic într-un pahar cu apă.” Am întrebat (nici eu nu ştiu pe cine) ce preparat trebuia să iau, dar nu am primit nici un răspuns. Atunci, nervos şi agitat, m~am reîntors în corpul fizic.

3/5/60 După-amiaza
M-am întins pe canapea, am închis ochii şi m-am concentrat. Vibraţiile foarte puternice au fost însoţite, ca şi altă dată de o senzaţie de căldură interioară. Eram pe punctul de a mă dedubla când două mâini mi-au adus în faţa ochilor o carte, pe care au şi deschis-o la o anumită pagină, iar o voce de bărbat mi-a spus:
„Citeşte!” Esenţa a ceea ce am citit este că, pentru a provoca o anumită stare, este necesară re-crearea sentimentului unei experienţe similare, care a avut loc în trecut (şi care nu este altceva decât o amintire). Concluzia pe care am tras-o a fost aceea că ar trebui să acordăm mai multă atenţie „senzaţiilor” decât detaliilor (prin excelenţă materiale). Apoi, vibraţiile au început să scadă în intensitate, iar cartea a dispărut şi ea, treptat, din câmpul meu vizual, aşa că nu am putut citi mai departe. În cele din urmă, m-am reîntors în corpul fizic.

18/8/61 După-amiaza
Aceleaşi mâini şi aceeaşi carte. Ora trei după-amiaza, vreme umedă şi rece (dacă asta are vreo importanţă). Mâinile mi-au ţinut din nou cartea în faţa ochilor (non-fizici) deschişi, răsfoind-o repede şi aşezând-o în multe poziţii, cu scopul vădit de a mă „ajuta“ să o recunosc ca pe o carte. Am încercat să văd ce titlu avea, dar nu am reuşit (ori literele erau prea mici, ori eu eram prea miop).
În cele din urmă, m-am lăsat păgubaş, iar cartea a fost deschisă la o anumită pagină. Am încercat din nou să citesc, dar degeaba. Nu distingeam nici o literă. Atunci, mâinile au închis cartea şi au luat-o cu ele, iar o voce de bărbat mi-a spus: „Nu-i nimic, o să mai încercăm şi altă dată“. Tonul prietenos şi amuzat se vroia al unui profesor, îngăduitor cu nereuşitele elevilor săi.
M-am reîntors, cu uşurinţă, în corpul fizic, mult mai încrezător şi mai entuziast decât înainte.

Poate că într-o zi, ghizii spirituali ne vor dezvălui, în sfârşit, adevărata lor identitate, lăsându-ne să-i privim, să-i auzim şi să-i simţim cât mai aproape de noi.

Urmeaza :  Robert MONROE - "Calatorii extracorporale" - ANIMALE INTELIGENTE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu